Interdicția de a întreba un candidat care este salariul său actual, sau care a fost salariul anterior, se aplică în întreaga Uniune Europeană. Directiva prevede aceasta ca normă minimă. Ceea ce variază este modul în care fiecare stat membru a transpus aceasta în legislația națională: cine exact este obligat să respecte interdicția, dacă aceasta se aplică și unei agenții externe de recrutare care poartă o conversație în numele dumneavoastră, și cum o autoritate de supraveghere tratează situația dacă se întâmplă oricum.
Pentru o companie care recruteaza doar în Olanda, aceasta este o întrebare teoretică. Pentru o companie de instalații cu o filială în Germania, un manager de resurse umane care anunță o poziție în mai multe țări simultan, sau o organizație de birou care lucreaza cu o agenție de recrutare pan-europeană, aceasta este o întrebare practică. Textul anunțului poate fi același peste tot, dar procesul de interviu nu neapărat.
Ce transpune și ce nu transpune directiva
Directiva interzice angajatorilor să pună întrebări solicitanților despre remunerația lor actuală sau istoria remunerației lor, și obliga ca informațiile pe care un angajator le deține deja despre remunerația unui candidat să nu fie utilizate pentru a determina oferta. Aceasta este nivelul minim pe care trebuie să-l respecte toate statele membre. Un stat membru poate merge mai departe decât această bază, de exemplu extinzând interdicția și la etapa unei evaluări, sau menționand explicit recrutorii în textul legislativ alături de angajator însuși. Indiferent dacă și cum o țară face aceasta, se află în legea de transpunere națională, nu în directivă.
Aceasta înseamnă că răspunsul la întrebarea "este permis aceasta" poate fi ușor diferit într-un stat membru comparativ cu altul, chiar dacă punctul de plecare este același. Pentru formularea exactă într-o țară specifică, textul legislativ național sau un jurist local este sursa potrivită, nu o comparație generală.
De ce diferența apare în funcție de țară
Diferența rareori ține de principiu și mai des de nuanțele acestuia. Unele state membre aveau deja, înainte de directivă, o interdicție similară, de exemplu într-un sector specific sau prin jurisprudență, și au adaptat noua regulă la aceasta. Alte state membre introduc interdicția pentru prima dată și trebuie să decidă cât de strictă să o formuleze: se aplică doar angajatorului, sau și oricui poartă o conversație în numele angajatorului. De asemenea, cine exercita supravegherea și cum evaluează autoritatea de supraveghere o încălcare sunt decizii ale fiecărui stat membru.
În plus, ritmul transpunerii variază. O țară care a respectat termenul limită și-a deja transpus textul; o țară care este încă în curs o face uneori cu o propunere de lege care poate fi modificată înainte să fie adoptată. Pentru cei care recruteaza simultan în mai multe țări, aceasta înseamnă că regulile pentru o filială sunt deja stabilite, iar pentru alta încă nu sunt definitive.
Ce înseamnă aceasta pentru recrutarea peste granițe
Consecința practică nu este că aveți nevoie de o politică de recrutare diferită per țară. Majoritatea organizațiilor aleg să mențină intern standardul cel mai strict care există în cadrul companiei și să-l aplice peste tot. Aceasta previne ca un recrutor să trebuie să-și aminteasca per țară care întrebare este și care nu este permisă. Este totuși ceva pe care trebuie să o faceți în mod conștient, nu ca o presupunere.
Greșelile se întâmplă mai rar la întrebarea directă "cât câștigați acum", ci la varianta indirectă: o întrebare despre salariul dorit care produce de fapt același efect, sau o întrebare pusă printr-o agenție externă fără ca angajatorul să aibă vizibilitate asupra acesteia. La recrutarea peste granițe, aceasta din urmă este un punct de atenție real, pentru că mandantarul nu poartă întotdeauna conversația însuși.
Ce puteti afla dinainte
Pentru cei care doresc să știe cum sunt reglementate normele într-o țară specifică, legea națională de transpunere este punctul de plecare, completată cu explicațiile autorității competente de supraveghere din acea țară. O comparație generală între țări este un punct de plecare pentru a vedea unde trebuie să se focalizeze atenția, nu o înlocuire a acesteia.
În banca de cunoștințe a Payria se analizează pe fiecare subiect ce reglementează directiva în sine și ce a fost lăsat în seama statelor membre, cu indicarea locului în textul oficial. Acesta este un bun punct de plecare pentru a vedea dacă ceva este deja stabilit sau încă în schimbare. parcurgeți banca de cunoștințe pe fiecare subiect oferă o primă imagine despre aceasta.
Dacă doriți să aflați rapid dacă acest lucru vă afectează situația, de exemplu pentru că recrutați în mai multe țări ale UE, verificarea gratuită vă oferă o primă orientare. vedeți în câteva întrebări unde vă situați durează câteva minute și nu necesită cont. Cum s-a ajuns la acest rezultat este explicat pe pagina care arată de unde provin informațiile: cum Payria alcătuiește informațiile.
Dacă aveți o întrebare care nu apare direct în banca de cunoștințe, este foarte probabil că aceasta a mai fost pusă înainte. prezentarea generală cu întrebări frecvente tratează printre altele cum se urmăresc diferențele specifice pe țări odata ce legislația se modifică.
Acest articol descrie cum se raportează directiva și transpunerea națională una la alta, nu cum se aplică aceasta în practica dvs. specifică de recrutare într-o anumită țară. Pentru această evaluare, textul legislativ național sau un jurist din acel loc este calea indicată.